Bucură-te de excursii de o zi în Bulgaria și descoperă frumusețile acestei țări

Lectură: 3 minute

Timpul liber nu este întotdeauna de partea ta, astfel că ajungi să amâni la nesfârșit anumite activități. Visezi cu ochii deschiși la o nouă vacanță, însă abia de Sărbători vei avea mai mult timp pentru a merge la munte sau poate chiar într-o țară străină. Totuși, noi avem soluția perfectă pentru a te deconecta de la stilul de viață haotic și de a te bucura de noi experiențe: excursii de o zi in Bulgaria, de la ozicatovacanta.ro. 

Pentru a merge în Bulgaria, nu ai nevoie de mult timp, având în vedere că obiectivele turistice populare se află foarte aproape de țara noastră. Astfel, pentru a te bucura de mici escapade în țara vecină, este suficient să alegi excursii de o zi. Vei descoperi cele mai frumoase obiective turistice și te vor uimi peisajele, mai ales cele din zona montană. 

Cu toate că Bulgaria este apreciată în special pentru litoralul său, trebuie să știi că este o țară cu un potențial turistic uriaș, unde se găsesc numeroase obiective naturale sau arhitecturale. Excursiile organizate de ozicatovacanta.ro includ cele mai frumoase astfel de obiective, pentru ca tu să vizitezi cât mai mult din Bulgaria. 

Ce poți vizita într-o zi în Bulgaria? 

Excursiile de o zi vizează destinațiile în care se ajunge destul de repede din București, astfel incat sa ramana suficient timp pentru vizitarea celor mai frumoase obiective turistice. Astfel, sunt incluse numeroase obiective arheologice, arhitecturale și naturale. Vei avea ocazia să afli informații interesante despre istoria acestei țări, vei învăța lucruri interesante despre Bulgaria și vei vedea frumusețile ei. 

Chiar dacă timpul liber nu este de partea ta, alegând astfel de excursii, vei reuși să te deconectezi de la probleme și de la stilul de viață mult prea ocupat și să descoperi noi destinații și obiective turistice. Ori de câte ori ai timpul necesar, poți alege excursii de o zi în Bulgaria, în diferite perioade ale anului. Vei descoperi astfel o nouă țară și o cultură în care vei vedea că unele elemente sunt asemănătoare cu cele din țara noastră. 

În această perioadă a anului, sunt disponibile următoarele excursii de o zi în Bulgaria: 

  • Excursie Ruse – Manastirea Basarabov – Ivanovo
  • Excursie Plevna – Lovech – Peștera Devetashka – Cascadele Krushuna
  • Excursie Veliko Tarnovo. 

Așa cum poți observa, sunt destinații la care se ajunge în doar câteva ore din București, ceea ce înseamnă că vei putea vizita cât mai mult din obiectivele turistice prezente acolo. Spre exemplu, Veliko Tarnovo este una dintre cele mai apreciate destinații nu doar de către turiștii bulgari, cât și de către români. Este un loc încântător, cu peisaje superbe și cu o istorie bogată, pe care merită să o descoperi la fața locului. 

Așadar, dacă nu știi ce să mai vizitezi în perioada aceasta și dacă nu ai prea mult timp la dispoziție, îți recomandăm excursii de o zi în Bulgaria, de la ozicatovacanta.ro! 


Excursii de O Zi